Visul este scena dorințelor

Există o clipă perfectă pentru toți, un moment în care sentimentele îți conduc imaginația și te plimbă printr o lume în care trăiești un apogeu, un vârf al dorințelor îndeplinite. Nu crezi în nimic din ceea ce pare a fi o lume construită pentru tine, pentru că nu crezi în perfecțiune, astfel alegi să ucizi creația prin necredință în ea. Probabil că neîncrederea este cea mai eficientă armă înfiptă în sufletul cuiva care nu are aceeași reținere de a pune la îndoială totul. Astfel se produce o transformare după înjunghiere, victimă suferă o transfigurație. Neîncrederea se naște în el, îi infectează spiritul pentru multă vreme, poate pentru totdeauna.
Așa ucizi creația și te trezești dintr un vis care ți ar fi putut oferi o clipă de împlinire absolută, dar refuzi. Alegi să nu crezi în iluzie pentru că nu oferă decât un contrast al realității, alegi chiar și necredința în sentimente. Doar simțirea este parte din iluzie, nematerială, privind sentimentul prin prisma realității este o iluzie, doar că nu este.
Visul însă este creația dorințelor tale sincere, chiar dacă negi existența lor. Visul poate fi o scenă pe care se joacă piesa propriilor frustrări născute în realitate, neajunsuri, chiar nașterea fictivă a decorului de nerecunoscut. Visul are propriul lui univers, mereu un cadru potrivit, dar niciodată un univers stabil pentru că este clădit pe dorințe, neavand viitor.
Poate de asta visăm, ca să trăim, pentru o clipă, într o lume a propriilor dorințe imposibil de trăit în realitate. Pentru că realitatea este o lume în care iluziile sunt sfărâmate de atingere, în timp ce visul creionează o piesă dramatică în care există un singur spectator, dar niciun scaun.
Visul este scris de spirit, realitatea de rațiune.